La inceput a fost “Pisoi”, acum e Tom.
Era seara, a doua zi de Craciun. Noi stand la caldurica, pe net, in fata televizorului sau in jurul bradului (nu mai retin exact) am fost tulburati de un planset care venea de afara, de pe scara. Initial am crezut ca sunt copiii vicinilor, se mai smiorcaie si ei cand le e lene sa urce treptile. Plansetul se intensifica deci nu mai puteau fi copiii vecinilor, ei trebuiau deja sa fie in casa ca nu sunt atatea trepti de urcat. Am oprit muzica, ne-am apropiat de usa de la intrare si ne-am dat seama ca de fapt plansetul era un miorlait. Un motanel ratacit si ranit urca treptile si miorlaia din toti plamanii. Am deschis usa (cred ca din instinct, nu planuisem sa deschidem usa sa il luam in casa) moment in care motanelul a sarit inauntru. Ne-am uitat unul la altul si ne intrebam de unde a stiut “asta micu'” unde locuim si cine i-a dat adresa noastra.
Era infometat, slab si ranit destul de serios la o labuta. I-am dat sa manance din mancarea lui Nino, ne-am uitat atenti la el sa ii descoperim si alte rani, i-am mai dat inca o portie de mancare apoi am inceput sa ne gandim ca nu e al nostru, deci trebuie sa plece. Am crezut ca e al vreunui vecin si ca ceva l-a ranit si speriat si asa a fugit de acasa. Ne-am inselat, motanelul era al nimanui si nu mai voia sa plece oricat insistam. Nino l-a acceptat din prima, inainte ca noi sa il acceptam. Am decis sa il pastram peste noapte si vom decide a doua zi ce vom face cu el. Afara era intuneric, incepuse sa ploua si vantul sufla cu putere, nu ne-a lasat inima sa il scoatem fortat afara.
Peste noapte a fost exemplar de cuminte, a dormit pe o perina imprumutata de la Nino, a folosit chiar si litiera lui Nino fara ca noi sa il supraveghem. Se comporta de parca a locuit cu noi dintotdeauna ceea ce ne-a facut sa credem ca a fost crescut in casa si cineva l-a pierdut. Am intrebat in vecini, dar nimeni nu il pierduse. Noaptea a trecut dar de dimineata inca mai ploua asa ca l-am mai tinut putin cu noi. Am mai incercat sa il facem sa plece dar cand ii deschideam usa, fugea in directia opusa. In jurul amiezii am plecat de acasa si l-am luat cu noi afara, nu am riscat sa lasam 2 motani singuri in casa cand nici nu se cunoasteau bine. L-am lasat in fata scarii, l-am lasat liber sa plece de unde a venit. Nu a plecat. Cand ne-am intors seara acasa, am zarit in intuneric un ghemotoc in fata scarii, exact in locul in care l-am lasat. Ne-am apropiat iar el ne-a recunoscut imediat. A urcat cu noi in casa si de atunci nu a mai plecat.
Primele zile l-am tratat ca nefiind al nostru, ca pe un musafir. L-am vindecat de rani, deparazitat si ne-am spus ca ii vom da drumul cand va fi sanatos si cand v-a ajunge la greutatea normala. Nu am mai putut, de fiecare data cand vedea usa deschisa facea cativa pasi inapoi.
Noi am vrut sa il lasam, dar el nu a vrut sa mai plece de langa noi. Nu l-am avut la suflet din prima clipa, dar in seara cand l-am vazut ghemotoc ca ne asteptase jumatate de zi am decis sa ii dau o sansa. Acum e Tom, cel de-al doilea motan al nostru. Rasfatat, zvapaiat care mananca mult si nu il lasa pe Nino sa doarma ziua.
Nu pot ramane indiferenta cand vine vorba de a ajuta un suflet. Probabil va intrebati daca ajut copiii din cazurile share-uite pe Facebook pentru ca ei sunt adevaratele suflete care trebuiesc ajutate, nu un pisoi. Am mai ajutat si astfel de oameni dar deocamdata ajut ceva pe masura mea. Cu timpul probabil voi ajuta mai mult.
Asa arata Pisoi in prima seara cand a venit, era foarte slab, ranit si murdar
A doua zi de dimineata parca uitase de toate grijile. Era satul si dormea la caldura pe covor
Era deja la noi de o saptamana. Urma tratamentul cu antibiotice pentru ranile ce le avea.
Prima zi din Anul Nou. Tratamentul incepea sa dea rezultate. La fel si mancarea, deja nu mai erau asa vizibile coastele.
I-am spus ca daca mai mananca asa des o sa ajunga ca Nino. Nu m-a ascultat …
A cucerit cateva gagici pe Facebook, acum isi permite. Are cu ce …
“Is that a camera? Are you f*king kidding me? I’m trying to sleep!”
Sfarsit!
*** Multumim doamnei veterinar pentru ca ne-a facut bine si sanatos. Multumim si vecinilor care nu au dat cu masina peste mine in ziua cand mi-am asteptat stapanii afara in fata scarii. Multumim si vecinilor de la parter care ma suporta cand mai sar ca iedul prin casa.
