Este cam devreme să îmi pun întrebarea asta acum, când nu am nici măcar un sfert de veac de ani împliniți. Și totuși o fac. În satul în care locuiesc de aproape 2 ani de zile (nu în RO) este un azil de bătrâni, azil de zi. Trec mereu pe lângă el, este în drumul meu și nu am cum să îl evit. Nici nu aș vrea să îl ocolesc pentru că îmi face plăcere să văd bătrâneii cum se plimbă prin curtea interioară sau cum ies cu cadrul de sprijin pe trotuarul din fața azilului. Câteodată sunt câte 2 sau 3 doamne cu cadrul pe afară însoțite de asistentă, le văd și zâmbesc, îmi spun că au ieșit să dea o liniuță cu cadrul. Aparent se distrează acolo, indiferent de vârsta înaintată pe care o au. Bărbații aruncă cu bile în nisip (nu știu exact cum se cheamă jocul ăla), se antrenează pentru campionatul care se desfășoară în parcul din sat.
Au și petreceri din când în când, în sala de mese. Petrecerile se țin pe înserate de obicei, femeile se dichisesc ca pentru bal și bărbații parcă sunt desprinși din filmele vechi. Câteodată vin acompaniați de copii sau nepoți, sau vin singuri dacă sunt in stare. Chiar am rămas uimită să văd o doamnă dichisită cum se dă jos dintr-un Merț (Mercedes) clasic. Venise la party cu alte 3 prietene, toate trecute de 60 ani.
Zilele trecute, când veneam de la cumpărături, am zărit câțiva bărbați la colțul exterior al azilului, râdeau și povesteau de zor. Eu i-am interpretat ca pe ”bad boys” din gașca bătrâneilor, tipii ăia care nu au baston sau cadru și se cred mai tineri decât restul încât să stea în afara azilului, unde nu au băncuțe să se așeze.
O altă bătrânică din sat, se pare că e doamnă cu renume, a deținut brutăria satului care acum a lăsat-o în grija copiiilor ei, și-a serbat ziua de naștere în stradă. O străduță din centru, închisă circulația, împodobită frumos cu beculețe, o masă luuungă cât toată strada plină de oameni. Puteam să jur că e tot satul acolo, dar cred că au fost doar vecinii, rudele și prieteni vechi pentru că majoritatea erau de vârsta a 3-a. A venit televiziunea și i-a luat interviu, a spus că a făcut anul asta mare fast la împlinirea vârstei de 90 ani, pentru că nu e sigură că o sa mai apuce aniversarea de anul viitor sau pe cea de 100 ani. A spus-o senin, râzând. S-au chefuit până dimineața.
Menționez că oamenii bătrâni nu sunt aduși de copiii lor la azil și închiși acolo, ei vin singuri pentru a petrece câteva ore în mijlocul prietenilor. Mai sunt câțiva bătrânei care nu vin mereu, mai stau și pe acasă, cu treburile gospodăriei, cu hobby-uri gen împletit genți sau olărit. Alții, din păcate au probleme de sănătate și nu se mai pot deplasa, au nevoie de îngrijire la domiciliu. Ei ies doar pe scăunel în fața porții sau în parc.
Când îi văd pe ei, bătrânii de aici, mă gândesc că nu e chiar așa de rău să fi bătrân, chiar dacă nu mai ești în putere poți găsi destule activități care să te țină ocupat fără să te epuizeze. Dar apoi, mă intorc înapoi în timp și înapoi în Romania și mă gândesc că sunt oameni care nici nu mai apucă 60 ani sau dacă au 60 ani, își doresc să moară 
. Cu pensie mizerabilă, medicamente scumpe, iarnă grea, răutatea oamenilor din jur, sărăcie, singurătate, nu e plăcut deloc să îmbătrânești. Când listele de la azile sunt interminabile bătrânii din România ajung mai repede la cimitir decât la azil. Oare chiar așa să arate bătrânețea în România sau gândesc eu prea profund?
Mai bine să nu mă mai gândesc deloc, poate se mai schimbă lucrurile până voi îmbătrâni eu. Dar până atunci, voi admira în continuare azilul care m-a făcut să mă gândesc la bătrânețea mea.
